Resurse

Constelații familiale: vindecă relația cu tata

Constelații familiale: vindecă relația cu tata

Vrei să-ți vindeci relația cu tatăl tău? Privește-te în oglindă!

Unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat din astrologie, a fost că Soarele reprezintă Sinele, expresia Eroului care pornește în Călătoria Vieții în direcția Nodului Nord, a destinului.

Dar în relația cu părinții, Soarele reprezintă Tata, energia paternă care arată direcția în viață în general și în carieră în special.

Strălucești ca un Soare atât cât îți permite relația cu tatăl tău.

Indiferent dacă ți-ai cunoscut tatăl sau nu, energia lui este prezentă în subconștientul tău. Și din lumea întunecată și necunoscută a subconștientului, Eroul își duce luptele cu sine însuși și poate și cu ceilalți, pentru a-și dovedi măestria în ochii tatălui lui.

Tu cum ai încercat să te conectezi cu tatăl tău?

Poate ai încercat să-i atragi atenția prin a-l copia și a-i călca pe urme.

Poate ai vrut să te vadă și ai creat numai probleme în școală sau ai fugit de-acasă.

Poate ai vrut să fie prezent în viața ta și ai fost un copil-model, cuminte și ascultător, ca să nu-l superi.

Poate ai fost tată pentru tatăl tău și l-ai învățat cum să se descurce în viață.

Relația ta cu tata se reflectă cel mai bine în relațiile cu partenerul. Nu întâmplător se spune că îți alegi partenerul după modelul tatălui, respectiv al mamei.

Uneori vorbim chiar și despre asemănări fizice. Cert este că îți alegi partenerul după criterii de care nu ești conștient. Și nu mă refer la căsătorii aranjate.

În general, căutăm pe cineva care să ne umple niște goluri emoționale. Căutăm piesa de puzzle lipsă pe care tatăl nu a știut sau nu a putut să ne-o ofere. Și așteptăm să găsim un partener care să aibă acea piesă de puzzle și să ne întregească. Așteptăm să aibă cineva grijă de copilul nostru interior.

Dar să ne amintim de misiunea Eroului interior. Credeți că Sinele vostru a venit în această viață ca să fie îngrijit, întreținut și dependent fizic și emoțional de cineva?

Tatăl este un ghid, un profesor, nu un îngrijitor. Rolul său este să ne arate direcția și să ne îndrume pe calea sufletului, indiferent de lecțiile pe care le avem de învățat. Când ajungi să înțelegi și să accepți rolul tatălui prezent sau absent în viața ta, atunci ai ajuns să-ți cunoști misiunea ta în această viață.

Cei mai buni profesori, sunt partenerii, colegii, prietenii, șefii care prin felul în care te tratează, îți apasă pe butoanele lipsă din inima ta. Tu crezi că ei văd nevoia ta de atenție, de securitate sau de exprimare autentică, dar în loc să te susțină, mai mult de apasă unde te doare. Ți s-a întâmplat și ție?

Care sunt cei 4 profesori pe care să-i scoți la masă și să le faci cinste:

  1. Narcisistul este profesorul care te-a învățat să-ți vezi valoarea; să pui limite sănătoase și să te pui pe primul plan
  2. Avarul este profesorul care te-a învățat că meriți mai mult; că nu te poți mulțumi cu puțin dacă tu valorezi mai mult
  3. Fantoma este profesorul indisponibil emoțional care te-a învățat să te faci văzut; să te iubești și să fii prezent în viața ta
  4. Sexistul este profesorul care te-a învățat că femeia are și energie masculină și bărbatul are și energie feminină; că ești ok așa cum ești, atâta vreme cât simți pacea și armonia între masculin și feminin

Desigur că dacă ajungi să faci cinste acestor profesori, înseamnă că ți-ai învățat lecțiile, ai depășit toate probele și ai reușit să-ți depășești tatăl.

Relația cu tatăl este un proces de maturizare și creștere, fără de care nu putem evolua.

Așa că dacă ai probleme în relația cu tatăl tău, dar crezi că vei reuși în viață și fără el, mai ascultă odată ce am spus. Adevărata evoluție se manifestă atunci când aduci pacea, iubirea și respectul în relație cu tatăl tău.

Dacă rezonezi și simți că ești pregătit să-ți vindeci relația cu tatăl, te aștept la terapie.

_
Programează-te la o ședință 1:1 și adu echilibrul, ordinea și armonia în relațiile tale de familie și de business. Mă poți contacta pe whatsapp: 0744 323469.